S-a înorat spre apus si mingea cea de foc

Se retrage-nfricosata ca o diva inamorata,

Lasând sa cada un ultim strop

Al mângâierii ei fierbinti ce-a înebunit atâtea minti.



Lacrimi de argint îmi curg prelung pe fata

Crengi lungi si tremurânde îmi bat acum în geam

Pierduta si trista privesc Luna printre ele

Eu, o biata fata iar trebuie sa plâng amar.



Un porumbel alb si plapând mi se aseaza acum pe geam

Privind spre mine cea ce iubesc in zadar.

Se zbate si-si ia zborul lacrimând usor

E trist si el ca mine, de atâta chin de dor.



E trist sa vezi cum plânge cerul noaptea

Abia zarite stele se nasc printre nori

E trist sa vezi cum Luna moare dimineata în zori

Trist e sa vezi cum se stinge speranta din om.