Am iubit odată
o piatră.
Mică, nebăgată în seamă,
ferită de vâltoare.
Am întrebat-o cum îi merge.
A spus că stă
la soare.

Atunci am fost
piatră
și te-am privit.

Ai zâmbit rece,
timidă.
La plecare,
mi-ai lăsat în palmă
o picătură de speranță
împietrită.