Somnul…acest frate de sânge al morții…

Cădeau petale, iubito,
din spinii uscați, fără floare,
le simțeam ca prin somn armonia,
firavul sărut cu pământul.

Te speriai de cum cântă nebunii
amuțind câinii reci din coșmaruri,
căci dorm, dorm și ei căutând
încleștatul sărut cu tăcerea…

amândoi ne știam rătăciți,
respirând printre vise ninsoarea
adormiți…oare unde-am uitat
pierdutul sărut dintre noi?…