Lucifer, înger trist
cu lacrimi niciodată plânse
cu ochi vicleni și obosite pleoape
suntem câțiva ce-avem plămada ta în oase
eu, mândrul și-nțeleptul lumii
noi n-am avut puterea niciodată
să lăcrimăm deasupra palmei strânse
sau să iubim ce este-aici, aproape…

noi ne-am născut din îndoiala ta
și pofta cea nebună de azur
noi suntem umbra de pe chipul tău
când nu te-ai mulțumit cu veșnicia
noi ne-am zidit în întunericul minunii
și ca și tine-a trebuit să cerem pace
și ca și tine n-am avut tăria…

nouă ne este frică de puțin
iar Totul nu putem ca să-L cuprindem.

Nu ne-am putut opri la doar o stea
ci-am rătăcit bezmetici pe sub toate
și-am obosit că-I cerul plin de stele
nu vrem ca să rostim că nu se poate
și ne-aplecăm cu frunțile mai grele
nereușind să-nvingem nici o noapte…

lucifer, înger trist
cu-aripa-nmiresmată de greșeală
ce-ai zămislit durerea și nebunii
suntem câțiva ce îți urmăm căderea
eu, mândrul și-nțeleptul lumii