O umilesc.
O plesnesc cu primul bici
care îmi e la îndemână.
Îmi place să aud sunetul subțire al sticlei
pe care se înfășoară grava
vibrare a clopotului de bronz.
Îmi place și să-mi înmoi vârful degetelor în sânge,
pentru a-l gusta aprobator.
Îmi place să o văd supusă,
cerându-și iertare la picioarele mele,
dar mă opresc aici.
Încă un pas și aș pierde-o,
iar o trufie ucisă e mai periculoasă
decât una
jignită.

/13.04.2003/