“ Când mă iubeai ” este un personaj în trecere
alunecând pe arabescurile de îndoială ale exegeților,
pe când mă prăvăleam în hohote de râs
nicicând nu bănuiam hăul disperării ce se căsca,
ori, când eram pe drumul cel căutat
torcând firul Ariadnei prin ochelari de cal,
tăcând, îmi rezemam iluzia reînvierii
păscând iarba crudă în noaptea de Paști,
plecând apoi, sfidând marea cu pânzele mele
făcând aceiași greșeală ca și Icar,
de când iubisem lumina întâia oară
până când apusul a zvâcnit în flori de liliac
născând pasagere umbre chircite de-atunci
când…eu, semănătorul, când eu…te-am iubit.