Alerga naluca, se prelingea ca un fum alb
Printre copaci si spini
Râdea nebuna, fara sa-i pese de sufletul însângerat
Fugea de lacrimi, de vise, de zbor, de tot
Pâna sa se opreasca împietrita
Si sa cada pe pamântul cald si viu
Care cu o îmbratisare materna,
Sa o cuprinda,
Sa o înveleasca.
Acum iluzia este praf.
Prunc nascut si mort
Odihnit în lutul reavan
Din care, necreat, priveste spre cer.