Să înveți tăcerea
cântând dintr-un cioc de Lebădă
în jurul Stelei Polare,
Nu-i de ajuns.

Să înmugurești
pădurile galaxiei
doar cu un flacon de piatră filosofală
împletind somnul frunzelor,
Nu-i de joacă.

Să vezi fără ochii degetelor
cum cea mai păgână parte din tine
fură liniștea luminii și
surâsul cremene al Sfinxului...
Nu-i de glumit.

Să trăiești în umbra tachionilor,
să te naști când te aștepți mai puțin
în creierul delfinilor,
să se târâie trupul în genunchi după tine
prin Norii lui Magellan
și să nu-ți poți da sens...
Acestea nu-s povești de adormit Soarele.