La capul sicriului meu
un înger cu urdori, în lanțuri, cântă:
Sunt liber!
În timp ce iarba gustă lacrimile cerului.
iar
Lumea visează
Într-o dulce desfătare la sfârșitul ei mediocru.
Copiii mușcă vata de zahăr ars
Iar soarele salivează cu lumină peste obrajii lor
atât de dulci.
Undeva
într-o cutie de carton o femeie
își deplânge singurătatea
privind o flegmă
zdrobită pe asfalt.
Pe-o bucată de coajă de brad, putrezită,
o omidă se metamorfozează...
fără glas
poezia din sufletul meu încet se stinge,
răspândind mireasma capitulării.
Și doar
micul Ganeca
se mai joacă, râzând, cu degetele mele țepene.

Ca și cum nimic n-ar fi tristețe.

(15-mai-2003)