Mă chinuie ades un gînd -
Întreb de mine: "cine sînt?"
Și parcă-aș fi găsit răspuns:
"Sînt om!". Mai e ceva de spus?

Dar ce e omul, vreau să știu,
Pînă a zace în sicriu
Și de cînd făt e-n burta mumei;
E vierme? Sau stăpînul lumii?
Miracol e? Sau boÈ› de lut?
Căci din pămînt a apărut
Și se întoarce în pămînt.
Ce-i omul? Și, deci, eu ce sînt?

Sînt oase, carne, sînge, gînd,

Sînt viu și sînt, încă mai sînt.

Am mîini, picioare, piept și spate,

In piept simt inima se zbate,

Am cap și-n cap o întrebare,

Am burtă, cere de mîncare.

Am și orgoliu, și păcate,

Am vise mari și demnitate.

Pot totul și nimic nu pot,

Sînt geniu și nebun de tot,

Sînt și erou, și trădător,

Milionar și cerșetor,

Și preot sînt, dar și soldat,

Judecător și-ntemnițat.

Și cruce-mi fac, și scuip icoana,

Și cărți am ars, și-am scris cu pana.

Îmi tîrîi coatele-n noroi,

Cum alții fac, cum faceți voi.

Dar pot să zbor și către stele,

Să-nvăț a fi Om de la ele.

Sînt uriaș și sînt pitic

Sînt cineva și sînt... nimic.

Sînt și pocit, sînt și frumos,

Sînt și bolnav, și sănătos.

Sînt alb și negru, A și X,

Sînt „făr-un sfert", dar sînt și „fix".

Sînt eu și tu, și el, și ea,

Sînt omul, dar și bestia...

Mă chinuie un gînd mereu:
Cine sînt eu? CINE SÎNT EU?
Am fost pămînt, voi fi pămînt,
Dar, mă întreb, acum ce sînt?