Tocmai când renunțam la gâtul și năravul de lupoaică
te-am văzut în gară cu gândurile fular, până la pământ,
așteptând, fluierând trenurile,
într-o vreme în care se dadeau Oscarurile la televizor
eu te așteptam tot pe tine
mă urcai apoi pe viță de vie
îmi puneai brățări de cârcei la glezne
mă înconjurai cu delfini
astfel încât mă subțiam nepermis
între două valuri
între două coame de dealuri
între ce ne-a fost scris
și interzis.

Mere? Nu, doar cârcei la glezne
și în vița de vie...