Nu demult a fost plecat si DoDu, cu treburi, prima data cu trenul, de la Cetate la Vulcan, departe in munti, dupa cum zicea Gaga ingrijorat de disparitia bagabontului, pentru o iarna intreaga.
Aproape ca venea iarna la campie, oamenii stateau tot mai mult prin casa, la hibernat sau in jurul gospodariei.DoDu a disparut intr-o noapte de acasa si dus a fost. Nu a stiut nici Matilda unde si nici altcineva. Pentru ca si-a luat ce avea mai bun pe el si a pornit in cautarea celei mai apropiate gari de satul Cetate. Matilda a inceput sa se ingrijoreze abia dupa vreo doua saptamani, cand a inceput mai intai sa se roage la icoane, apoi sa mearga regulat la biserica si chiar sa plateasca pentru acatiste de intoarcere. Acolo a aflat doar ca trebuie sa astepte si sa rabde. Apoi a dat si bani la popa Tatu, doar doar sa ii fie baiatului bine, pe unde I-or umbla picioarele alea neobosite. Gaga a dat si el tarcoale casei, de cateva ori, abatut, in cautare de povestile lui DoDu:
- Saru’mana tusa Matilda!
- Buna sa iti fie inima, copile!
- Pe’alde DoDu nu l-ai mai prins pe acasa pe acia?
Tanti Matilda a izbucnit in plans, in timp ce isi facea cruci largi si bolborosea ceva cu buzele-I uscate si crapate.
- Nu stiu maica unde e DoDu ca nu a mai trecut p’acas de vreo trei saptamani si mai bine, si –o fi luat lumea in cap, fara sa imi spuie si mie macar de ce … N-avea aici o bucata de paine pe masa si un asternut cald?
Lacrimi mari se strecurau printre brazdele adanci de pe obrajii ciupiti de varsat ai batranei. Si nici biserica nu o ajutase acum sa inteleaga de ce…
Gaga I-a sugerat sa mearga la o vrajitoare, ele stiu multe raspunsuri ca stiu sa citeasca in tot felul de semne, in cenusa si in bobi de porumb. Tanti Matilda s-a dus pana la urma si la vrajitoare ca deh, venea iarna si DoDu putea oricand sa inghete pe acolo prin munti, unde I se aratase ei in vis ca ar fi . vrajitoarea nu a linistit-o nici ea prea tare:
-Vad un drum zice, cu dealuri inalte. Si iti vad baiatul pierdut pe aceste drum. Ee, Matilda, baiatul tau e aproape pierdut…
Vrajitoarea a cerut apoi niste nadragi de-ai lui DoDu pe care I-a afumat si I-a descantat putin, de femeie si de pierzanie.
Matilda plangea linistit, prelung, nu asta a vrut sa auda, desi presimtea si ea, la batranetile ei ca se va intampla ceva rau baiatului din cauza unei femei afurisite.
-Mergi dara acasa si aprinde candela asta de trei pri pe zi si arde cate o pereche de nadragi de-ai baiatului o data la o saptamana si risipeste cenusa in patru vanturi.

Nu se stia exact cat a mers DoDu pe jos pana sa gaseasca gara si cum a stat cateva ore, fascinat pe loc, pe peronul pustiu, petrecand trenurile cu privirea. Samanta lui de bagabont nu ii dadea pace, il tinea pironit acolo, in halta anosta, cu ochii larg deschisi catre monstrii cu aburi care duceau si aduceau oameni, translatau poate lumea, fara sa stie unde, sau poate doar fiecare pornea in directia lui, deschidea un cerc pe care il inchidea la intoarcere, in acelasi loc, DoDu nu mancase mai nimic, nu mai simtea nevoia, a plecat sa calce muntele, nu conta nimic altceva decat sa fie acolo sus, unde auzise ca nu indrazneau s acalce decat caprele salbatice si ursul infometat, unde nu vorbeste nimeni cu nimeni, doar vantul iti sufla in ureche, spunanadu-ti ca esti mai liber decat pasarea cerului.. I-a marturisit odata lui Gaga ca acolo ar fi vrut sa traiasca, la munte, dar vorbise cu peretii ca de obicei. Chiar daca la vremea aceea nu vazuse muntele si il visase doar sub talpile lui, suspus, il simtise aspru, stia ca e inalt si departe, ca il va putea lua inlauntrul lui si creste acolo ca pe ceva drag, ce nu a reusit sa Ii acopere din gaura aceea ce I se casca in piept si care il facea sa fuga cateodata in padure si sa urle.
- o sa plec la munte intr-o buna zi, Gaga, o sa plec…
- Unde-I muntele, Dodule?
- E sus, atat de sus…
DoDu privea inspre cer spunand asta, astfel ca Gaga era convins de un lucru: muntele asadar era undeva in cer. Si atunci ce cauta DoDu acolo unde traiesc doar ingerii si mortii din sat?
-Cu ce mergi DoDule pana acolo?
- Cu trenul, o sa iau primul tren si ma duc…
Gaga cascase iarasi gura prea tare ca era sa inghita doua muste deodata, iar saliva I se scurgea spre piept, pe barbie, ca de trenuri care urca in cer el nu a mai auzit, poate o scara I-ar fi mai de folos daca tot l-au apucat pandaliile iarasi, iar samanta lui de bagabont nu il putea tine o clipa sau mai mult de un anotimp locului. S-ar fi oferit el sa il ajute, cu o scara, ceva, dar stia ca nu se va alege decat cu cateva suturi in fund si ocari din partea bagabontului, asa ca s-a abtinut sa mai ajute. Curiozitatea ii dadea insa mancarimi sub piele, sub buricele degetelor, asa ca a mai aruncat apoi o intrebare inspre doDu, sau poate doua inainte de a fi alungat de pe banca de lemn, de sub dud.
- Ce o sa faci tu acolo pe munte, DoDule?
Dodu si-a ridicat iarasi privirea inspre cer, a inchis ochii, a tras aer in piept adanc, a incetat sa mai scormoneasca prin dude cazute ,cu batul:
- O sa imi umplu golul asta de aici, dinauntru.
Gaga nu s-a ales de data aceasta cu suturi in fund, dar a plecat de pe banca de lemn mai nelamurit ca niciodata, punanadu-sI mai multe intrebari fara raspuns ca inainte.
- Care va sa zica oamenii merg in cer ca sa isi umple gaurile dinlauntru, de sub haine, gauri pe care el nu le vede dar oamenii le au. Pai daca nu se vad ei de unde stiu ca le au? Greu de spus, dar Dodu parea atat de convins ca o are, privirea aceea pierduta catre cer ii spunea lui ca o are sigur si ca se cerea umpluta. Si daca o avea si el, dar nu stia de ea? Poate nu trebuia decat sa astepte, poate ii venea si lui vremea intr-o zi si va pleca atunci in cer de buna voie, ca si DoDu.

Personalul de Petrosani trecea prin burta muntilor incet, dar sigur, cu o precizie uimitoare, DoDu nu se putea dezlipi de fereastra rece, dincolo de care se dezvaluiau mai intai niste coame blande in departare, apoi ca niste pereti abrupti, muntii. Uitase d elegatura de covrigi, de unde venea si unde mergea, de oameni care schimbau mirosul in vagon, dela usturoi la carbune aspru si frig, uitase de complet de el…
La intrarea in tuneluri unii din ei dormeau cu gurile cascate, sforaind, altii stateau s acada de pe scaunele invelite in vinilin in pozitii hidoase, daramati parca de viata, obositi, fumul de tigara venea de pe hol, dinspre cei care nu reusisera sa puna geana pe geana toata noaptea, astfel ca nici nu a observat fata care se asezase, din lipsa de loc poate, pe bancheta din fata lui.
Blonda cu ochei verzi, scaparatori, cineva o striga la un moment dat Ildiko si mai adauga ceva intr-o limba straina lui, diferit de ce vorbea el sau oamenii din Cetate. I-a trecut prin cap ca fata nu era din Cetate si a mai aflat din ce se vorbea ca ea merge la Vulcan. Nu I-a dat prea mare atentie pentru ca incepusera tunelurile, se lua lumina, se dadea lumina, piereau imaginile cu muntii impietriti,le ragasea apoi la iesirea din tunl, mai intai ca un vuiet, apoi ca o lumina orbitoare aproape. Isi simtea singur respiratia ingreunata de placere muta si incantare.
La al doilea tunel s-a trezit cu mana in palmele calde ale fetei, nu a tipat, nu a zis nimic, mi ales ca dupa ce s-a facut lumina fata ii zambea taat de frumos si se mutase deja pe aceeasi bancheta cu el, respirandu-I in ceafa, cald si ametitor, perturbandu-I placerea de a privi muntii, intr-un mod misterios si plin de fior.
Cand au ajuns in al treilea tunel mana lui DoDu, invelind mana feteia ajuns in locuri neatinse de el de multa vreme, condusa atent de ildiko acolo unde stia ea mai bine si unde, spre suprinderea lui, daduse peste catifea calda si umeda ca ochii de caprioara, frematatoare pe alocuri, invitandu-l surd, cu sangele.Deja cand s efacea lumina muntii incepusera sa se coloreze in nuante aprinse, oranje si purpuriu, sa arda, s aisi piarda mintrile odata cu el, ca si cum de faopt nu le avusese niciodata si urcase in acest tren trup gol si slab, supus altei carni, mai albe si mai umede. Nu mai vedea oamenii din tren, nu mai stia daca mai ramasese vreun calator sau si ei pierisera afara, in zapada.
La urmatorul tunel Ildiko era toata in bratele lui, pe el, iar DoDu alerga prin vagonul rece sa isi prinda inima ce batea toba nebuneste, spargand geamurile. Ildiko l-a facut tandari pana au ajuns la vulcan, astfel ca au coborat de mana acolo, ca si cum au avut dintotdeauna acceeasi destinatie, aprobata tacit inca de la urcarea in tren.
Desi nu a apucat sa vada muntii vreo luna de zile, timp in care Ildiko pare aca nu s emai satura de el si facea niste mancaruri grozave, asta numai cand cobora din pat, ca un animal obosit, dar satisfacut, cu ochii stralucind, pregatindu-se pentru o alta noua repriza. Il striga atunci’ dragul mea” si Dodiko, iar el nu mai avea timp de nimic altceva, muntii il priveau inca de dincolo de ferestrele cenusii, asteptandu-l rabdatori, asteptandu-I trezirea.

DoDu s-a trezit intr-adevar intr-o dimineatza de primavara, schimbat pana la prasele, ca dupa o prea lunga si imensa fericire si dupa ce a tavalit-o pe ildiko prin toate ierburile crude ale padurii si I-a curmat gemetele infioratoare cu placeri si mai mari, abia descoperite, a parasit-o acolo, ca pe un animal injunghiat, stiind ca numai asa va putea calca muntii, si numai asa ar putea-o face sa il doreasca pe el in continuare si sa lase toti barbatii din toate trenurile, garile, carciumile Vulcanului pe care ii facuse sa isi piarda mintile, ca pe el. A mai stat o luna singur, in munti si apoi s-a intors la Cetate.