La începutul senzitiv al oricărui lucru,
Poezia este o prelungire a firescului din cuvinte,
Sentimentele rămân cărămizi pentru peretele dinspre cer al sufletului,
Când ferestrele se înfășoară asimptotic pe convexitățile tăcerii.

Apoi lucrurile încep să meargă de la sine,
Mai întâi pe marginea sentimentelor, cu incerte înscrisuri
În sfere adânci - scări de lumină și griuri
Către Tu ca obsesie tandră a supraeului.

Punctul decliv al celui mai transparent echilibru
Suprapune centrul acestei iubiri sferice,
În care se toarce, spirală în număr de aur,
Iluzoriul atanor al cuvintelor,

Matricea, însă, care focalizează punctul,
Ca loc geometric întrebărilor tale,
Este o pânză concavă, deșirată simetric,
Prin degetele-ntinse, inima apare ca după gratii...