Prinși în crengile primăverii
înflorite și întunecate
între cele două ferestre
din fața aceluiași vis

ne-am așteptat lăcrimând
înainte de a fi amandoi
ca un zid de cetate
ridicat din cuvinte

pe o aripă simplă
care aluneca dar
împreună cu timpul
aceluiași gând

între inimile noastre
citite pe aceeași pagină
ascunsă pe rând
de noi doi într-un vis

pe cere-l vom deschide
fără să știm într-o zi
pe care-o vom pierde râzând
celor două stele pereche

ce ne vor răni
cu același vis
peste care - atunci -
vom trece sau ne vom iubi