păsările optimismului meu parabolic se întorc obosite spre casă
îmi retrag în lagune diforme cuvintele
să nu mai visez că mă bantuie

ziua și noaptea îmi calcă pe urme se contopesc incestuoase
vine un cântec

încă o veșnicie
cu bătăi de inimă prin labirinturi silentioase

îmi strang râurile de sânge la piept cu tot cu cascade
plâng și le abandonez în mare
în uitare

25.06.03