Doar cine n-a trăit așa ceva
doar cine n-a avut la poartă steagul
nu poete ști cum fumegă o stea
și-n prăbușirea ei îți arde pragul

Nu poate înțelege de ce taci
de ce îți fuge totul sub picioare
azi vă depart tranșee lungi de maci
fiindcă durerea altuia nu doare

Tu ești la o răscruce, el e viu
tu te cumineci, el se ospătează
în tine burnițează a pustiu
el are tabieturi de amiază

Împacă-te cu soarta, spune el
dar cât de simplu e să dai povețe
tu ești precum un front după măcel
iar el e stânjenit din politețe

Îndepărtate lumi, răspântii mari
el niciodată n-o să te priceapă
până-ntr-o zi, când cerbii funerari
și din căușul lor vor cere apă