Când vorbea despre noi,
reflexe de izvoare subterane
se propagau pe buzele-i încăruntițe

pe autostradă
se revărsau crabi incandescenți,
el mi-i culegea din păr cu ochii goi
și privirea plină de intenții singulare

nu, nu îmi amintesc
dacă avea alunițe sau mustață,
dar purta doliu în miezul planetei
și în vulcanii aproape stinși, pe față

când tăcea
sprâncenele îi erau așa grele
încât aterizam pe Lună de urgență

credea despre iubire că nu este
o relație în sens pragmatic,
ea există acolo unde
bate aripa și se înalță inima elegiatic

ultima dată a afirmat că în iubire
spunem ceea ce vrem să auzim,
apoi a dispărut fără
un cuvânt

dacă îl prindeți graseind în plasă
să nu-i dați pedeapsa maximă,
eu îmi retrag din lacrimi
plângerea
și voi plăti cu versul meu cauțiune
cât mai am acest fluture de viață.


Din volumul "Geometrii singulare",
sept. 2003, editura Pro Transilvania, București