era o zi cand ne strecuram spre cerul albastru
printre gratiile ferestrelor din noi
dincolo de aripile pescarusilor
dintr-o data respiram neimpliniti unul din celalalt
ne rostogoleam cu tamplele pe sunetele inalte
deschideam galaxii cu o simpla pocnitura din degete
si in afara vointei noastre
inventam nisipoase intamplari cu aripi
seara cand curgeam obositi prin vene de curcubeu
ne adunam metaforic picaturile in cochiliile unei scoici
ne iubeam ne scuturam de frunze
ne scoteam reciproc ochii
si-i lasam sa adoarma linistiti in palme

deasupra ramaneau doar umbrele noastre
schitate pe copite de stele