Îmi amintesc iubirea ce-ți purtam,
Cât de amăgitoare-mi era privirea ta.
Îmi amintesc timpul când împreună eram,
Când stam amândoi pe bancă la-nserat’.

Îmi amintesc ochii tăi dulci și căprui
Și zâmbetul tău, plin de flori rozalii.
Îmi amintesc părul tău roș-castaniu,
Ochii tăi privind spre ale lunii făclii.

Îmi amintesc cât de mult am plâns
Atunci când te-am pierdut de tot.
Îmi amintesc flacăra ce s-a stins
Când tot ce-a fost, devenise fără rost.

Îmi amintesc spunându-ți iarăși te iubesc
Durând cu-aceste două vorbe, noi speranțe.
Îmi amintesc cum simțeam că-nnebunesc
De dorul tău, când trăiam vise deșarte.

Îmi amintesc și primul nost’ sărut,
Aproape-mi era sufletul, departe-ți era inima.
Îmi amintesc de când ne-am cunoscut,
Aproape-ți era sufletul, departe-mi era inima.

Îmi amintesc cum mă pierdeam privindu-te
Cum căutam în sufletu-mi, iubirea ta.
Îmi amintesc și toate clipele pierdute
Alăturea de tine, trăind în umbra ta.

Îmi amintesc tot, ce aș vrea să uit,
Cum uită timpul de toate și înaintează.
ÃŽmi amintesc cum de tine am fugit,
Să pot să uit, să-ți arăt că nu contează.

Îmi amintesc cât suferit-am datorită ție,
Ce greu mi-a fost să nu te mai iubesc.
Îmi amintesc uitarea… grea, se știe,
Să mi te scot din minte, să nu-mi mai amintesc!

martie 2001