“- Muză!
- Pssst! Psst!
- Heei! Muză! ”
Dar tăcerea cu care se înveștmântase
m-a îndemnat să o privesc mai atent…
Era o femeie între două vârste ale mele,
frumoasă- dacă mi-aș fi dorit,
împlinită- dacă aș fi citit mai mult
și își făcea simțită prezența
adiind peste frunzele copacilor
de după ploaia de azi-noapte
ca mai apoi, să mi se dăruiască
pe nechematele poteci ale dimineților…
Ea m-a învățat să răstignesc pe “A fi ”:
Eu sunt dacă și numai dacă tu ești
(un soi de șarpe cu două capete,
unul de rigă, altul de valet,
disputându-și aceeași amantă
-dama de zi și noapte din această carte!).
“- Psst!
- Pst!
- Poete!”
Iar în loc de răspuns,
am întredeschis ferestre de pleoape
(o invitație cu tâlc de inspirație…)
primind sărutul ei printre vise.