Voci imi rasuna mute in spate, in stanga si in dreapta.
Albstru tomnatec imi zambeste din creanga parasita
De copilele ei pe care le-a alaptat toata vara.
Sub calcaie, o rasuflare calda din centrul Pamantului
Imi insufla realitatea precum iluzie
Vad limpede linia orizontului nainte-mi,
Dar nu inteleg nimic.
Parca nu as avea capacitatea nici sa-mi imaginez realitatea.

In vis mi-a aparut o frunza cazand.
Nu se prabusea, ci adierea o mangaia.
Nu se zdrobea de solul rece,
Ci depusa pe tarana era.
Nu avea nevoie de solul rece
Sa o acopere de rusinea pacatelor lumii.
Isi gasise armonia chiar acolo, in mijlocul ei.
Iar acum, obosita, pe mormantu-i cald,
Mai are o clipa de luciditate.

Priveste in jur.

Voci ii rasuna mute in spate, in stanga si in dreapta.
Albastru tomnatec ii zambeste din creanga ce a trebuit
Sa o paraseasca.
Din centrul Pamantului, o rasuflare de magma
Ii incalzeste mormantul.
Vede limpede linia orizontului nainte-i,
Dar nu mai intelege nimic.