cum cad frunzele-n toamne
peste rauri de foc,
asa si eu, Doamne,
nu imi gasesc loc.

lacrimile mele
sunt ape infinite,
printre atatea stele
curgand nezorite.

nu ma atinge vantul
peste coama blonda
cand imi port eu gandul
catre o Gioconda.

cum se usuca brazii
tarziu, tarziu de tot,
in rarele ocazii
mai trag si eu cat pot.