vii spre mine sub forma
unui copac smuls din
uitarea actualizata de
uraganul din aparatu-mi
circulator cu radacinile
pline de lut care zici
ne va feri de ochii lumii
in cazul ca vom face
dragostea perfecta
frunzele inebunite
de atata vijelie ca niste
degete pricepute ma dezbraca
de carne lasand goale
crengile sistemului nervos
flori de mucegai se inalta
din soarta transformata
in opinca gasind cheia
cifrului incepem sa
zavoram lumea in noi