Duhovnicească

de Tudor Arghezi

Ce noapte groasă, ce noapte grea!

A bătut în fundul lumii cineva.

E cineva sau, poate, mi se pare.

Cine umblă fără lumină,

Fără lună, fără lumânare

Și s-a lovit de plopii din grădină?

Cine calcă fără somn, fără zgomot, fără pas,

Ca un suflet de pripas?

Cine-i acolo? Răspunde!

De unde vii și ai intrat pe unde?

Tu ești, mamă? Mi-e frică,

Mamă bună, mamă mică!

Þi s-a urât în pământ.

Toți nu mai sânt,

Toți au plecat de când ai plecat.

Toți s-au culcat, ca tine, toți au înnoptat,

Toți au murit detot.

Și Grivei s-a învârtit în bot

Și a căzut. S-au stârpit cucuruzii,

S-au uscat busuiocul și duzii,

Au zburat din streașina lunii

Și s-au pierdut rândunelele, lăstunii.

Știubeiele-s pustii,

Plopii-s cărămizii,

S-au povârnit păreÈ›ii. A putrezit odaia…

Ei! cine străbătu livada

Și cine s-a oprit?

Ce vrei? Cine ești

De vii mut și nevăzut ca-n povești?

Aici nu mai stă nimeni

De douăzeci de ani…

Eu sânt risipit prin spini È™i bolovani…

Au murit și numărul din poartă

Și clopotul și lacătul și cheia.

S-ar putea să fie Cine-È™tie-Cine…

Care n-a mai fost și care vine

Și se uită prin întuneric la mine

Și-mi vede cugetele toate.

Ei! Cine-i acolo-n haine-ntunecate?

Cine scobește zidul cu carnea lui,

Cu degetul lui ca un cui,

De răspunde-n rănile mele?

Cine-i pribeag și ostenit la ușă?

Mi-e limba aspră ca de cenușă.

Nu mă mai pot duce.

Mi-e sete. Deschide, vecine,

Uite sânge, uite slavă.

Uite mană, uite otravă.

Am fugit de pe Cruce.

Ia-mă-n brațe și ascunde-mă bine.