Legea lupului

Impărat fiind pe vremuri, lupul, -fire înțeleaptă
Si milos cu toți supușii, - a făcut o lege dreaptă,
Prin a cărui rânduire, -pentru foarte bun cuvânt,
O livadă înflorită, cum nu-i astăzi pe pământ,
Hotărât a fost să fie socotită ca loc sfânt,
Pentru că 'napoia vremii cu trei veacuri și mai bine,
Ar fi fost pe-acea livadă mănăstire de albine…
Astfel, -era scris în lege, ca 'n acea livadă verde
Cine intră, viața 'și pierde:
Fie miel sau fie ied,
N'vea drept să-i calce iarba nici picior de patruped…
Cel ce va 'ndrăsni s'o facă, -hotărât era prin lege,
Să primească pe spinare, nu mai știu câte ciomege,
Iar apoi, - ca pildă vie, -
Jupuit pe loc să fie…
Cei dintâi căzuți în leasă și 'nhătati ca să-i jupoae,
Au fost niște căprioare, doi viței și-o biată oae,
Si cădeau, pe rand apoi:
Cai, mioare, vaci și boi, -
Cărora, chiar Impăratul, -milostiv cum numai el e, -
Le luă 'n primire zilnic nefolositoarea piele…
Intr'o zi însa norocul, nu știu cum a vrut să joace
Si să facă astfel placul celorlalte dobitoace,
Cari-au prins pe iarba verde, în livada cea smălțata,
Vre'o trei lupi cu ceafa lată…
Duși fiind la judecată, de trei boi, un miel și-o oae,
Ca pe cei de mai 'nainte, Impăratul să-i jupoae,
Innalțimea-Sa, îndată ce văzu pe lupi în fiare,
Către vitele cornute a turnat cu voce tare:
- Cum, nemernici și mișei,
Indrăsniți a crede oare să jupoi pe frații mei?…
- Doamne, au călcat livada!, -cuteză un bou să zică.
- Taci, că te jupoi îndată!… Boul a tăcut, de frică…
- Legea spune…, - zise oaia, dar simți fiori prin seu:
- Ce-ai tu cu legea, dobitoaco?… Legea n'am făcut'o eu?…
Si pe frații puși în fiare liberându-i rând pe rând,
Impăratul, cu iubire, i-a îmbrâțișat, plângând…
Celelalte dobitoace au plecat tiptil apoi:
Oaia 'ntâi, pe urma boii, iar mielul dupa boi, -
Pricepând ca, să nu calce în livada fără stupi,
Legea 'i numai pentru ele, însă nu și pentru lupi.