Mă pierd in umbra timpului
Copac ,
Cu ramurile -ntinse spre neant
ÃŽnmugurind in clipe ce se scurg usor.

Nebună ,desculțandu-mă de ani
Secundele -mi trăiesc
ÃŽn frunza ce se stinge
Odata cu amurgul vestejit,
Și-n trup îmi scrijelesc prezentul
Imbătrânind sub pleoapa unui ceas
Cu înc-un rid.

Si râd.
Cu rădăcinile înfipte –n veșnicii,
Trăiesc sfidând eternul antidot al vietii,
Moartea .