Aș vrea să pot chema
iubirea ca pe vremuri;
când strig, de teamă
mă cuprind, m-ascund
prind rădăcini, de trecuturi
reci, fremătând
printre valuri
amintiri ucigând petale,
prin petale desprind întuneric
de lumină; mă surprind
aruncând puternic
cu flăcări în nimic,
până ce brațele îmi cad
de durere, sfârșind
pe apele repezi
ale uitării;
dezmind clipa
ce m-a știut
c-am băut
din cupa visării.