Trecand prin al padurii univers,
cuprins intr-un buchet de patimi,
Pe ramurile triste adie al meu vers,
Iar frunza ruginita o invelesc in lacrimi.


Pe amintirea muta a primilor mei ani,
rasar imagini svelte mutate de-un cuvant.
Greu am pasit pe drumul plin de bolovani,
Ca sa asez o lacrima pe al mamei mormant.


Azi lumea este plina de avantati in fata,
Ce nu au lacrimi si nu-si pun intrebari;
Nu stiu ce-I mai comod sa ceara de la viata
Si nu vor pastra in suflet nimic in cautari.