La capetele nopții se leagănă din stele
Șiraguri, încâlcite de mâini misterioase,
Becisnic, luna plină se cerne prin perdele
Podeaua semănând-o cu puncte luminoase.

Cu sufletele-ntinse, de-atâta așteptare
Ne bănuim corăbii, cu ancorele rupte
Plutind, fără busolă, prin șubreda-ntâmplare
Ce ne-a pierdut o vreme pe valurile-i mute.

Purtând pe brațe gânduri, și vise destrămate,
Sub tâmpla vremii pașii ne bântuie aritmic,
Prin vene, reci șuvoaie de lacrimi nechemate
Își lasă-n urmă sarea, pe răni tăiate silnic.

Ne risipim în gesturi prea des neterminate
Orbecăind aiurea, prin stranii emisfere
Și tremurând sub gene ecouri cenzurate
Ne măsurăm destinul în trupuri de tăcere.

Acum, pustii și palizi, în colțul dinspre moarte,
Înfrânți de greutatea plecărilor din noi,
Legitimați iubirii cu alte pașapoarte
Cerșim egal, și dorul și patima-napoi.




1 septembrie 2003