A căzut ploaia în genunchi.
Iar eu, arogantă, mi-am șters tălpile de ea.
Un nebun alerga pe stradă.
A râs de mine, spunându-mi că exist fără să fiu.
Atunci mi-am dat seama că greșesc.
Am rupt o aripă de libelulă
Și mi-am acoperit rușinea.
Apoi mi-am întors fața către Dumnezeu.
Dar era prea târziu- El căzuse o dată cu ploaia.