Astazi am disecat o frunza.
Eram nerabdatoare sa-i simt seva cleioasa
Scurgandu-se printre degetele mele inerte,
Eram nerabdatoare sa-i vad visele sub lupa,
Sa rad de sperantele ei.
O micuta picatura de roua,
Suparator, agasant de naiva
Si-a intins mainile subtiri peste nudul de frunza,
Indragostita fiind, sarmana,
Si dorind sa apere visela ascunse in verdele palid.
Mi-e scarba la gandul ca pana si o picatura de roua
Poate fi posesiva.
Din ciudatul cuplu se naste
O frunza de roua,
Tremurand firava, translucida, lipsita de farmec.
Tipatul ei asurzitor,
Lacrimile amarui, seci pe care le varsa
Faptura asta lipsita de suflet
Ma ingrozesc.
E noapte si frunzele dorm.
E noaptea verii de toamna
Si monstrul asta de frunza
Vrea sa sacrifice linistea
Cu gemetele ei nefiresti.
Ce sa fac?
Sa hranesc ciudata asta faptura???
Ii intind timid o bucata de suflet
Si inca una apoi..si...
Raman cu o farama calduta,
Singura dovada ca a fost candva
Sufletul meu de dor.
Preaplina de suflet, frunza de roua
Inchide ochii lenesa, satula,
Grotesc de tacuta.
Si doarme...
Cum poate dormi atat de linistita
Cand toamna de vara calca atat de greoi pe degetele norilor
Isi taraie oasele faramicioase
In drumul spre libertate.
Vai, cat de dureros rasuna plansul verii.
Vai, cat de monotona respiratia frunzei.
Somnul e atat de departe
Speriat de galagia infernala, palpabila,
sau poate speriat de ciuntitul meu suflet.
Cat de nebuneasca noaptea sata de despartire.
AM spus ca am disecat o frunza???
Am mintit.
Sufletul ma ruga staruitor sa ma opresc.
Sufletul si-a intins mainile peste puiul de fruza,
Indragostit de faptura-i senina.
Cat de ciudat ca mai exista dragoste
IN noaptea asta nebuna.
Farama mea de suflet schioapata insangerata.
Ii este dor.
Cat de ciudat ca mai exista dor
In noaptea asta nebuna.