Cam de două zile întruna
Ploaia-mi macină trotuarul.
Singur iar, privesc afară
Și-mi înec în vin amarul.

Jos, în stradă, fețe ude
Trec spre neștiute locuri
Iară ploaia de noiembrie
Roade oameni, roade blocuri.

Plouă, plouă... În neștire
Se cern norii peste oraș.
Prigoniți și triști, sub streșini
Stau vagabonzii la taifas.

Bine-mi șade în odaie,
Bând la vin, privind afară,
Când sub apele șiroaie
Orășelul stă să piară.

Plouă, plouă fără oprire...
Iarăși „vreme de beție”...
Sticla-mi plină, viața-mi goală,
Au un sens – nefericire.