nu stiu daca te cunosc
in fond nici mie nu-mi inteleg
toate faptele si gandurile
si totusi ma iubesc la fel de mult
ca pe aproapele meu

chiar si pe poetul palid care scria
poezii proaste la 14 ani
gura lui rosie obscena
ca un trandafir
buzunarele pline de soareci
si intai de toate umbra
mai neagra mai incapatoare
decat a celorlalti
din cauza careia mi s-a dus vestea
si din cauza careia radeau fetele
in umbra mea

"strada e mai uda
dupa ce trece cate o masina
numarul ei ramane sa-ti posede
visurile cu imagini galopante"
aveam un numar aveam umbra mea
ii dedicam polutiile nocturne
si primele elanuri ale diminetii
muscandu-mi unghiile pana la sange
ca sa-i simt transpiratia
umbra mea era mandria mea

poezia a inceput cu o bucata
din song of myself scris unei iubite
pe care voiam s-o sun
cu cuvintele spuse rar
ale celui trezit din betie
(sau nesomn)

nu stiu, poate ca o sa radeti
dar nu mai mi-e frica de moarte