in luna in care moare campia
de luna aprinsa in noaptea oranj
ma arunc catre cerul de stea necuprinsa
si sper doar sa nu fie nici un deranj
lasandu-te goala prada lupilor de argint
cand brazii fosnesc cantece vechi
si buzele tale intr-un dor ma inghit
cand imi cutreiera rand pe rand din urechi
ca si cum as avea urechi in loc de gura
ca si cum te-as iubi total nefiresc
ca si cum te-as cuprinde-ntr-un tablou de natura
de care cu vorba nu pot sa vorbesc
cand luna de luna m-apropii ma-nlatur de noi
neiubitii nestinsii de-ale iubirii vapai
chiar daca inca mai curg dintre pleoape vesnice ploi
curgandu-ti tot bleu-ul ochilor tai
intr-o noapte oranj si cu luna aprinsa
fara sa fie nici un deranj
in luna in care moare campia
ca orice stea ramas necuprinsa in noaptea oranj.