ÃŽnainte de toate,
când cerul își mai exersa încă desprinderea în Căi Lactee
rupând, una câte una, baierele ierbii siderale,
când în pântecul nopții soarele, într-un echilibru tremurător
de-abia își plămădea diminețile
și izvoarele se mai alăptau, candide, cu stele căzătoare,
pe când eu, doar o prezumție a nevinovăției cărnii,
mă imaginam în fel
și chip surâzător ...
în rai încă nu înfloriseră merii
... pe atunci zic,
pluteam continuu, pe calea desăvârșirii
cu linia destinului trăind secant
prin palpitațiile de speranță ale unor lumi suprapuse
și paralele întru nemărginirea lor,
căutând scânteia de viață perfectă,
în care să ard întreagă.

Dar pentru că perfecțiunea nu se inventase
m-am prelins,
într-o alunecare spiralată de dincolo de timp și spațiu,
și împărtășindu-mă din curcubeul universal,
am luat, cu de la mine putere,
forma femeii.






26 septembrie 2003