Sub geamul veșnic aburit
Stăteam adesea cu privirea goală
Într-o căldură aprigă vădit
Si-un roșu pal mă rumenea pe față.

Îmi furișam un gând spre o lumină mai departe,
Spre incolorul aer, ca-n totdeauna pur
Trăgeam un fum din ultima țigară
Să mai alin tăcerea hoață din-prejur.

Mișcam alene câte-o pleoapă
Cântam o ramașită de cuvânt
Și-mi mestecam trăiri din tinerețea oarbă
Cu zâmbetul celest ce l-am avut.

Și tot așa visam într-o tăcere posesivă
Fără cuvinte, fără sens și făr’ de început
Stăteam sub geamul aburit de zarvă
Plin de idei puse pe un fir neîntrerupt.