Uita-ma!
Cind eu te asezam in poala,
indragostita ca o mama,
tu ma sfichiuiai
cu intelesul exact al mingiierilor mele,
aratindu-mi ,
ca argument,
dictionarul explicativ al limbii romane.
In loc sa zvicnesc,
m-am lasat indusa in eroare
de eruditia spoita pe zidurile casei tale
si te-am migrat, in miez de vara,
mai adinc in sufletul meu.

Acum, cind te-am gonit
de sub palmele mele
facute streasina deasupra-ti,
ma strigi inapoi,
scut in fata anilor
ce-i vei pierde fara adapost.
Doar ca eu, m-am afundat
in mormintul timpului,
imbatrinita inainte de vreme.
Pentru totdeauna…

Si, fiindca oricum nu stii sa faci
nici coliva,
nici parastase
nici pomeni,
mai bine lasa-ma in odihna netulburata
sub cripta dispretuitei iubiri,
redaruita Tatalui tau ceresc.
Iar tu, fa bine si

Uita-ma!