Oamenii pe care-i numea "lumea",
reveneau cu flori de cires,
cu palmele pline de apa,
cu ochii goi, tristi si fara viata.
erau oamenii din amintirile,
care-l rascolesc fortandu-l
sa-si spuna ca el, un nimic
va fi vesnic tanar!

O amintire memorata,
in petele de viata, de sange.
vesnic tanar, vesnic o memorie
care fara voia ei se zbate,
printre peretii Universului,
fara a se contopii cu El!

Nu stie cine e cu adevarat!
isi aminteste doar ca e migrator
pe o planeta, un migrator inchis.
stie doar ca toti cei dragi,
raman amintiri...
Amintiri vesnice, triste si fara viata!


28.08.2000 Alba-Iulia