se scurg
prea greu aceste încercănate zile de toamnă
așa cum fructele ochilor tăi
își preling plictiseala
între noi există mai degrabă un spațiu
al deosebirilor
fremătând în prelungirea tăcută
a unei somnolențe polare

construiesc din regrete
un fel de iglu semănând mai mult cu o criptă
afară se petrece o lume frunzele refuză căderea
refuză moartea
e un fel de revoltă a lor împotriva firii spui tu
le putem da ca exemplu

doar în oasele noastre rămân urme
cum rămân petele de vin pe pahar
ai auzit vreodată paharul vorbind pe limba lui
de cristal?
sună a cântec îngânat de șaman
ce alungă spiritele

ne regăsim în culori eu bat mai mult spre albastru