Ploua peste strada lui Noica,
Ploua și primisem alt sens,
Ploua peste seara de toamnă
Și-oprisem al limbilor mers.

Iubito, ploua peste tine
Și-n turnuri vulcanii-s mai mici,
Te iert și te vreau lângă mine
Să fim ai iubirii complici.

Ca pustiu tresăream pe sub ape
Și-n veac nu fusesem aici
Căci plopii cântau iar la harpe
Când dădeai al sărutului bici.

Mă oglindeai peste bălți însetate,
Ce le sorbeai furându-mi păcatul.
În iad mă-nchideai pe-nserate,
Caznă să simt, blestematul.

Îmi luai chiar și cheia din gură
Și-al vieții crăițar de argint
Punând cum la cale, făptură,
Să-mi dai iarăși voie să mint.

Dar nu se-ntâmpla niciodată,
Cum nu se întâmplă acum,
Când pași bat strada brodată
Cu gânduri de ploaie și scrum.

Iar cad picături ca și-atunci,
Bătute de vânturi și stele,
Înhămat-ai odată la munci
O inimă, și visele mele.

Și te-creez cu fiece rând
Ce-apare pe geamuri și porți,
Te calc cu palma-mi tăcând
Pe dealul cu tumuli de sorți.

Mai plouă prin veacuri și carte,
Prin haine si visuri de blană,
În tălpi mă calcă frunzele moarte
Chiar unde și mersu-ți mi-e rană.

Nu cade degeaba pe stradă
Al cerului tropot lejer:
Zice: Și timpu’o să cadă
Ca ploaia pe omul stingher.

Iubito, te rog doar atâta,
Să m-aduni de pe Noica, din cer,
Să cureți de-pași-străbătuta
Cu-al tău amor și-un somnifer.


Sibiu,
27,10,2002