In zori, roua surasului in glas
a asternut pe orizont o floare,
apusa pe al amintirii pas,
printre bucurie si candoare.

Si am urcat pe spinii din carare,
cu patima ceruta de speranta,
n-am vrut nici asternutele covoare,
nici umbra ravasita, intr-o zdreanta.

Prin noapte am purtat ecou, catre iubire
si-am cautat imbold spre plaiul luminat,
care adoarme a urgiilor trezire
si da suiri in visul azi imaginat.

Langa cutremur astept iar rasaritul;
iubita mea cu tine acuma sa-l privesc,
sa coloram cu alta floare asfintitul,
sa caut alte rime, sa pot sa-ti multumesc.