in forme diforme
o memorie construieste castele de nisip
si ascunde in ele incongruenta iubirii
pe noi
cand bate vantul
ramanem goi
risipiti
batuti de ieri pe umar
nu ne mai intoarcem capul
pentru ca nu-i recunoastem cadenta
apropierii i-au intepenit picioarele
despre forma auzului nu mai vrem sa stim nimic
nu ne mai auzim nici propria inima
ciocnindu-se de ape
de nimic nu
ne mai e dor
oare
ce cantec descantec
sa ne aruncam
cu capul in jos
spre cer
sa vedem castelele de nisip
crescand in adanc