Nu sunt decât un șchiop pitic
Care-ntradins râvnește-a fi voinic.
Eu trec prim mii de bolovani
Luptând așa vreo optsprezece ani.

Dar naiba știe ce o fi
Că nu pot din pământ ieși,
Și mi se curmă deja dinții,
Mă-nebunește gândul minții.

Mi se îndoaie de la mijloc trupul
Și tot mai des cedează pulsul.
În loc se-oprește cordul vieții
Și cred că o să-ngenunchez, în fața greutății.

Oare o fi departe dimineața?
Poate c-o ascunde-acolo ceața?
Și mai forțez a inimii o lovitură
Și-nghit țărână înc-o gură...



12.02.2003