Ce-ntunecată e pustia noapte
Și stelele sunt stinse toate
Doar eu ca un orfan copil,
Spre casă drumul greu îl țin.

Eu îl lungesc mergând încet
Să n-alung gândul îndărăt.
Dar pasul mă apropiase
Și eu porneam acum, din casă.

În neștiutul mă îndrept cântând
Același de-nainte gând.
Și-a adormit și Dimineața,
De-atâtea cugetări din viață.

Dar eu profit de somnolența sa
Și mă așez frumos cu ea.
Tocind un gând mă prinde somnul
Și mă înec în el cu Domnul.

S-ar fi trezit ea, Dimineața,
Ar fi pornit la drum iar viața,
Dar supărată-i c-am uitat,
Să o visez...
când am visat.

19.02.2003