de jos, din pământ
stau și contemplu
zborul sentimentelor...
și simt cum scurmă
pământul reavăn
regretele mele...
vor să-și revendice
și ultimile amintiri...
învins, deschid ochii
și devin regret...
un regret putrezind.
Ce n-aș da să mai văd
măcar o dată, cocorii
înainte de plecarea lor...
dar sunt prea multe
frunze care mă apasă
pe piept, tot mai jos
în sufletul pământului...