Sunt într-un turn, la subsol, și încerc să urc la parter.
Urcând consum micul dejun. Unde e gemul de piersici ?
Am ajuns la parter și sunt fericit.
Se zăresc doi câini împasionați, iar eu mă gândesc la Dalila.
Urc două trepte fără să mă împiedic.
Totuși aleg să mă așez la ultima treaptă.
Câinele vine și se așează lângă mine.
Decid să mai urc.
Etajul întâi e verde.
Ocolesc un ou plasat imprudent pe una din trepte, și mai urc un etaj.
Mă întâlnesc cu o rază de lumină și îi spun bună ziua.
Ea vine de departe, nu stă de vorbă cu toți trecătorii.
Urcând la următorul etaj contemplez.
Și iată un etaj roșu.
Ce tablouri frumoase. Ce doamne bine.
Desdemona, Julieta, Isolda, Penelopa.
Descopăr niște dungi roz.
Ce rol au dungile roz?
Întrebându-mă mai urc o treaptă.
Totul aici e albastru...
Ba nu, e bleu...
Ba nu, e galben...
E!... Necunoscut!...
Mă uit pe geam și văd acel câine.
Ce mic e.
Și mai urc un etaj și mă minunez.
Mă aflu la înălțimea Turnului Babel.
Simt că mă prăbușesc dar mai urc o treaptă.
E greu. Sunt atât de obosit. Adorm.
Sunt inconștient că mai urc încă o treaptă-
și încă una...