De ce plângi copil din tei,
Pentru că-ți pierzi frunzele?
Vei primi aripi de lut,
Ce, în zadarnica încercare de zbor,
se vor face pământ,
iar ploaia le va noroi.
Or să-ți curgă aripile
și
aripi de clei vei primi.
Vei alerga după nori cu chip,
chip de frunze mlădioase
cu buze tremurânde
și ape în ochi.
Dar aripile prinse de copaci
Te vor clei de frunze veștede
și-o să te frângi de aer,
căzând din nou în sărutarea prafului,
și ploaia te va spăla de noroi.
Din lemn îți vei face aripi
și le vei arde pentru nepăsarea lor,
pentru refuzul de a zbura.
Barba te va face
să uiți zborul,
să vrei o femeie de lut
cu pereți de lut umed,
cu bălți de ploaie în priviri...
Dar o să te răsucești în noapte,
căci spatele tău va crește
odată cu albul frunzelor din păr,
și aripi de pene și frunze
vor rupe lutul
zburând în tei.
Și vei hrăni lutul cu penele tale,
bălțile vor curge
șopotit izvor de munte,
mlădioasa curgere avea-va
ce-a fost lut
și nor de răsărit vei săruta,
iar lacrimile căzute
vor fi veșmântul regăsirii
cu teiul, cu norul
cu aripi de lumină...
Zbori omule,
copil din tei.