Te știu demult, de când erai nimic,
Erai un neant ce se dorea materie,
Deși minuscul erai infinit
Și dragostea ce ți-o purtam mă sperie.

Ai fost idee, rază și dorință,
Un întuneric care dă lumină,
Îți cer acum să fii numai căință
Pentru o viață dusă la ruină.

Acum ești lutul gropilor adânci,
Ai decăzut de-atâta nepăsare,
Îți mai rămâne doar un ceas să plângi
Și-ți va fi luat și dreptul la visare.

Prin trista catastrofă naturală
Eu însa voi lupta ca să răzbesc
Și să nu-mi fie dragostea fatală
Am încetat demult să mai iubesc.

Iubirea asta ne-a condus spre neant
Și n-am urmat-o pentru că am vrut,
Ci obligat ai fost să-mi fii amant
De-un Cupidon ce-a devenit corupt !