Nu mai stiu
era zi, sau noapte, sau nicicand.
"Timpul naste timp"
imi spuneai surazand.

Stateam rezemati, intr-o rana,
de-o margine a secundei
mana ti-o intinsesesi spre mine,
alean pentru zvacnetul tamplei.

"Ce frumoasa esti
cand iti curge lumina prin gene"
imi frangeam repede pleoapele,
ca sa te prind intre ele.

Eram frumoasa, stiu bine,
asa cum stateam arcuita pe spate,
mulata pe trupul secundei,
rastignita-n infinituri repetate.

Imi despuiam iluziile
ingenuu, incet, fara zor,
ca pe o ruga:
"Invata-ma sa zbor!"

Iti placea sa ma degusti indelung
printre flacari dansante
"Hai sa-mprumutam aceeasi pereche de aripi"
auzeam printre soapte.

Ti-am zambit,
caci pe-atunci nu stiai
eu eram un Dedalus
iar tu, ce erai?

"Timpul naste timp", imi spuneai
Nu mai stiu...
Atunci
era un timp fara timp
Acum
e doar un alt anotimp.