asistolici în timp, eram născuți din adâncul luminii,
dinspre toate sufixele noastre de dragoste
se prăbușeau mereu linia orizontului și un fel de zăpadă,

cerneam clipele în care nu vorbeam despre noi,
sub haina paingului adunam izvorul fericirii
și pașii spre casa noastră imaginară,

odată cu terminațiile anotimpurilor
scriam fiecare un poem despre povestea noastră de dragoste
în loc de cuprins era doar capătul ăsta de inimă